Preaiubiti colaboratori in lucrarea lui Dumnezeu!

Har şi pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!  2 Corinteni 1: 2-4

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu m-am intors din Romania pe 13 Mai, dupa trei saptamani de slujire impreuna cu echipa de la God’s Family Buzau. A fost un timp binecuvintat de Domnul in care s-au realizat mai multe obiective, atat pe plan spiritual cat si administrativ.
Prin indurarea lui Dumnezeu si binecuvintarea pe care El a revarsat-o prin voi, am putut cumpara un microbus pentru nevoile misiunii God’s Family Buzau. Este un Mercedes Sprinter din 2006 cu 9 locuri si mult spatiu pentru bagaj, si are 209000 Km la bord. A costat $11300 USD, si a fost achitat integral. Dumnezeu sa binecuvinteze si sa rasplateasca pe toti aceia care au daruit pentru aceasta masina!

 

s1

 

De asemenea Domnul mi-a dat harul sa pot sluji in citeva biserici din diferite orase, impreuna cu o parte din tinerii care s-au intors la Dumnezeu prin God’s Family(Solomon, Ion, Adrian, George, si Silviu). Marturiile zguduitoare ale intoarcerii lor la Domnul, au miscat inimile celor prezenti in bisericile din Botosani, Tirgu-Jiu, Hateg, Arad si Buzau (Racoviteni, Udati, etc). Duhul Domnului a cercetat sufletele pierdute, si sase persoane au marturisit public ca vor sa-l primeasca in viata lor pe Domnul Isus Hristos ca Domn si Mintuitor personal.

 
s2In cadrul lucrarii de la Centrul de misiune God’s Family, am avut zile speciale in care am postit si ne-am rugat pentru sufletele care locuiesc acum acolo, si va rog sa mijlociti pentru Andrei si Sandu care urmeaza sa incheie legamintul cu Dumnezeu prin botez in luna August. De asemenea sa ne rugam pentru Gicu si Dorin care s-au botezat in Martie, si au nevoie de calauzirea lui Dumnezeu pentru a continua sa faca urmatorii pasi in viata. Dorin si-a gasit de lucru in Brasov, iar Gicu va incepe un curs de calificare ca bucatar.

s4
La Centrul misiunii God’s Family sint si alte suflete in viata carora Dumnezeu a inceput sa lucreze. De aceea va rog sa mijlocim pentru mintuirea lor, si cred ca ne vom bucura de felul cum va lucra Domnul Isus Hristos! Doresc ca impreuna sa formam o echipa de rugaciune si de aceea rog pe toti fratii si surorile ce vor sa fie parte din aceasta echipa, sa ma contacteze.

 

 

s3

 

“Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.”  2 Cor. 1:11

 

In incheiere doresc ca Tatal Ceresc sa rasplateasca pe fiecare, si binecuvintarea lui Dumnezeu sa fie peste familiile si bisericile din care faceti parte!

 

Cu dragoste frateasca,

Catalin Carp