„Cei saraci vor manca si se vor satura, cei ce cauta pe Domnul, Il vor lauda; vesela sa va fie inima pe vecie!”  Ps.22:26

 

Asa cum v-am obisnuit, va tin la curent si va impartasesc cate ceva din lucrarea cu oamenii strazii din Arad si modul in care Dumnezeu lucreaza si in viata celor ce sunt numiti oamenii strazii. Saptamana trecuta cu ajutorul Domnului mi-am propus, impreuna cu fratele Timotei, sa-l ducem pe Gabi acasa la parintii lui care sunt crestini; iar duminica trecuta am si reusit acest lucru tot cu ajutorul Domnului, sa-l luam pe Gabi din strada si sa-l ducem la parintii lui care nu l-au vazut de foarte mult timp.

 

Gabi a crescut pe strada si are varsta de 37 de ani; din cauza drogului si a conditiilor din strada a ajuns sa nu se mai poata tina pe picioare. Dumnezeu i-a pregatit, prin fratele Timotei, un carucior cu rotile pentru a se deplasa mai usor. Fiind foarte frig afara, am decis sa-l ducem cat mai repede pe Gabi la Timisoara la parinti lui; aceasta era dorinta lui, ori de cate ori il vizitam. Am reusit cu ajutorul Domnul sa ajungem in satul Cenac din Timisora unde locuiesc parintii lui.

 

Am intampinat unele dificultati, deoarece Gabi nu mai stia unde locuieste si asa am fost nevoiti sa batem la fiecare poarta. Cu siguranta ca si acest lucru a fost ingaduit de Dumnezeu, pentru ca batand din poarta in poarta am reusit sa evangelizam anumite persoane, anumite famili; le-am vorbit de Domnul si de lucrare mareata pe care o are El cu privire la viata lor, dar si modul in care a lucrat Dumnezeu in viata mea. Majoritatea din ei cunosteau povestea lui Gabi si a familiei lui.

 

Am reusit in sfarsit sa ajungem la mama lui Gabi, insa nu era acasa, era la biserica; am fost nevoiti sa mergem la sora lui Gabi. Am asteptat sa iasa mama lui de la biserica, pentru a putea sa vorbim cu ea si sa-l lasam la ea acasa. Am fost foarte dezamagit de reactia mamei lui, nici nu a vrut sa stea de vorba cu noi cu,  cu Gabi nici atat. L-a afectat foarte tare aceasta respingere si inceput sa devina recalcitrant, a inceput sa injure si sa ameninte; cu greu am reusit sa-l calmam si sa-l facem sa inteleaga ca el trebuie mai intai sa se schimbe.

 

Am fost nevoiti sa ne intoarcem la Arad inapoi cu Gabi si l-am lasat inapoi de unde l-am luat – in strada. Dar a doua zi l-am dus intr-o casa parasita unde locuiesc majoritatea de pe strada. Rugati-va pentru el in primul rand ca Dumnezeu sa-l elibereze de legaturile intunericului. Saptamana aceasta am fost in mai multe locuri si am vizitat mai multe familii, am cunoscut tineri noi care locuiesc in strada veniti din toate zonele din tara, mai ales din Timisoara. Printre ei era un tanar numit Dan care cu cativa ani in urma a stat si el la centrul din Buzau al misiunii God’s Family.

 

Rugati-va ca Dumnezeu sa lucreze iar ceea ce semanam sa aduca rod – nu atunci cand ne dorim noi, ci atunci cand este voia Lui; purtati-ma in rugaciunile dumneavoastra in continuare.

 

Multa pace bucurie si binecuvantare.

 

Fr. Solomon