Inceputul Misiunii: Mai 2003

  Dupa o perioada de citiva ani in care Dumnezeu ne-a vorbit in multe feluri, si in multe randuri cu privire la planul Lui de a fi lucratori impreuna cu El in Romania pentru extinderea Imparatiei Sale, a luat fiinta Misiunea „God’s Family Inc.

gf6

         Scopul principal al acestei misiuni este sa raspandeasca dragostea lui Dumnezeu si sa faca sa lumineze lumina Evangheliei Domnului Isus Hristos in acele inimii in care pacatul si intunericul acestei lumi au lasat urme adanci. Acel ce este Tatal orfanilor (conform Psalmului 68:5), ne-a calauzit prin Duhul Sfant sa venim in ajutorul acestor „foarte neinsemnati frati ai nostri” si anume in ajutorul copiilor strazii, copiilor abandonati si tuturor celor parasiti de familie si societate (Psalmul 68:6)

In luna Mai 2003, Duhul Sfant ne-a spus ca este vremea sa inceapa lucrarea in Romania si ca trebuie sa inaintam prin credinta. Pe 26 Mai am plecat in Romania lasand in urma familia, si anume sotia si cei patru copii cu care Domnul ne-a binecuvantat. Nu a fost usor sa renunt la serviciul meu, si apoi sa las pentru un timp responsabilitatea familiei pe umerii sotiei, pana s-a putut sa vina si ea in tara cu copiii, insa atat eu cat si sotia mea aveam deplina convingere ca aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la noi. Inainte de a pleca am cumparat peste 20 de pounds de dulciuri, pe care copiii le-au pus cu multa bucurie in 40 de pungulite si acesta a fost bagajul de mana, pe care cei de la vama m-au pus sa-l desfac si m-au intrebat uimiti unde le duc. Prin intermediul directorului adjunct de la Directia Pentru Protectia Copilului (DPPC) a municipiului Buzau, am ajuns cu aceste dulciuri la centrul de plasament unde erau cazati copiii cu handicap sever, si am fost marcat profund de durerea si neputinta ce se citea pe fetele acelor copii nevinovati. Doi copii erau legati cu mainile la spate deoarece se automutilau.

Am vizitat orfelinatul din Iasi infiintat de sora Genoveva, si cel din Suceava al fratilor menoniti, si am fost bucuros sa vad dragostea cu care sunt inconjurati copiii si faptul ca sunt invatati Cuvantul lui Dumnezeu inca din pruncie. (2 Timotei 3:15) Dupa ce am avut partasie cu fratii si am aflat despre felul cum organele locale (DPPC) cauta sa le puna bete in roate, am plecat in Buzau, acolo unde este centrul misiunii God’s Family.

Buzaul atat ca oras, cit si ca judet, este unul dintre cele mai aride locuri din tara din punct de vedere spiritual. Sant multi care practica ocultismul (vrajitoria), credinciosii evanghelici sant putini iar impotrivirea din partea bisericii traditionale (ortodoxe) este mare, insa aici a gasit Dumnezeu cu cale sa mi se descopere. In urma cu zece ani, lucram in Buzau in cadrul trupelor speciale ale armatei romane, si macar ca am cautat fericirea si implinirea in profesia mea, totusi inima mea era goala si viata fara sens. Atunci Dumnezeu m-a gasit si mi-a dat ceea ce cautam de multa vreme. In Domnul Isus am primit pacea si iertarea pacatelor si am fost adaugat la trupul lui Hristos din Buzau, respectiv Biserica Penticostala Betleem, biserica ce numara aproximativ 35 membri. Acum aceasta biserica are cam tot atatia membri, insa fratii si surorile se aduna zilnic la rugaciune, si striga catre Dumnezeu pentru mantuirea sufletelor din acest oras.

Biserica s-a bucurat atunci cand le-am prezentat lucrarea la care Dumnezeu ne-a chemat si faptul ca dorim sa fim lucratori impreuna cu ei, apoi au decis in unanimitate ca vor sprijini misiunea God’s Family prin rugaciunile lor si implicarea activa pe terenul de lucru. Doi dintre membrii bisericii lucreaza zilnic in cadrul misiunii si multumim lui Dumnezeu pentru credinciosia lor.

 


Lucratori impreuna cu Dumnezeu

Cei doi frati din biserica locala-Buzau care lucreaza in cadrul misiunii God’s Family sant: Andrei Chioibasu si Costache Gheorghe (Didian). n1p1

Fratele Andrei (cel din dreapta) este un tanar de 24 de ani, necasatorit, ce a absolvit anul acesta Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti. La varsta de 13 ani a incheiat legamant cu Dumnezeu in apa botezului, fiind botezat cu Duhul Sfant la scurt timp dupa aceea si plin de ravna a inceput sa predice Evanghelia. Provine dintr-o familie in care tatal este necredincios iar mama este credincioasa . Atat Andrei cat si mama lui au fost si sant persecutati de catre tatal, insa ei se roaga ca Dumnezeu sa lucreze si la inima lui. Andrei este sponsorizat lunar prin misiune de catre un tanar din USA. Slava Domnului! Relatam aici cateva din cuvintele lui Andrei cu privire la lucrarea pe care o desfasoara in cadrul misiunii God’s Family:

 

Dupa terminarea facultatii, tendinta normala a fost aceea de a deveni un soarece de biblioteca, dedicat pana la sacrificiu studiului. Patima fiind atat de puternica incat simteam o profunda nemultumire atunci cand nu reuseam sa studiez cateva ore pe zi. Contactul cu strada, problemele pe viu intampinate in mijlocul acestor oameni nenorociti de conditia in care se zbat, a lucrat in mine altceva… Invat zilnic sa iubesc, sa dau valoare sufletului uman si sa percep realitatea cu alti ochi. Foarte de curand am inceput sa realizez ca tot efortul acesta nu este o munca in slujba ‘binelui’, ci slujesc pe Hristos insusi deghizat in vesmintele Sale favorite… dizgratia, boala, si saracia…”

Fratele Didian (cel din stanga) a crescut intr-o familie ortodoxa saraca, si la o varsta frageda a ramas fara tata, acesta fiind injunghiat. Si-a petrecut o parte din copilarie pe strada, astfel incat anturajul strazii la dus la momentul in care organele de militie i-au facut dosar penal pentru a-l priva de libertate. In acel moment el a strigat spre Dumnezeu si i-a promis ca daca il v-a scapa de inchisoare, ii v-a sluji toata viata. Dumnezeu a facut o minune, iar Didian si-a tinut promisiunea si a incheiat legamant cu Domnul in apa botezului. Astazi este tatal a noua copii si un slujitor devotat in biserica locala, predicand Evanghelia. El s-a alaturat lui Andrei in lucrarea cu copiii strazii in luna Septembrie, si este bine primit de ei. Datorita copilariei sale el poate intelege si iubi pe cei in mijlocul carora Dumnezeu l-a chemat sa lucreze. Misiunea God’s Family il sponsorizeaza lunar din donatiile primite, deoarece inca nu are sponsor.

 


 

Primul contact cu strada

Intr-o seara mergand pe strada, privirile mi-au fost atrase de o fetita sumar imbracata ce statea pe scarile unui magazin privat. M-am apropiat de ea si am intrebat-o cum o cheama si dn1p2e ce sta acolo. La intrebarile mele nu am primit nici un raspuns, iar fetita statea cu privirea in jos si capul intre picioare. M-am dus si i-am adus un sandvici si o punga de dulciuri, insa nici atunci nu a vorbit. A doua zi am intalnit-o din nou, insa de data aceasta mi-a vorbit si zambind mi-a spus ca i-a fost frica de mine deoarece intr-o alta seara cineva a incercat sa-i faca rau. Am aflat ca facea parte dintr-o familie saraca cu 11 copii, si parinti ei o trimeteau sa cerseasca. Ei ii era rusine, insa nu avea de ales. Intr-o alta seara tarziu am gasit-o pe strada si am intrebat-o de ce sta asa tarziu. Mi-a raspuns ca sora ei mai mica este bolnava, iar parinti au trimis-o sa cerseasca bani pentru medicamente. I-am cumparat medicamente si am trimis-o acasa. Roxana are 10 ani si nu merge la scoala deoarece parinti ei nu au bani pentru haine si rechizite. Ne-am intalnit de multe ori de-atunci si am devenit prieteni.


Cei din subsolul cladirii parasite

Aici sunt cativa dintre cei aproximativ 20 de tineri, ce isi au locuinta in subsolul fundatiei unui bloc parasit. I-am gasit in Iunie prin intermediul lui Mitrea Florin (primul din stanga) care n1p3se droga pe strada atunci cand l-am intalnit. Florin este dependent de drog si a crescut pe strada intrucat nu mai are mama din frageda copilarie, iar tatal s-a imbolnavit si a murit in timpul internarii in spital.

n1p4Cand am coborat in subsolul cladirii unde ei locuiau, m-a izbit mirosul groaznic de gunoi si excremente umane. Am putut sa vad mormane de gunoi, iar cainii si pisicile erau ca la ei acasa. Dormeau pe jos pe niste cartoane acoperite cu zdrentele ce le-au gasit in containerele cu gunoi, iar acolo unde gateau mancare era si toaleta. Majoritatea dintre ei nu mai facusera baie de multa vreme.

Printre ei era si o tanara, Ana Maria (stanga jos), care era gravida in 7-8 luni. A nascut in August si am vizitat copilul (fetita) la spital. Privind spre acel copilas gingas si nevinovat, m-am intrebat care va fi viitorul acestui copil privat de siguranta unui camin, si de tot ceea ce inseamna dragostea parinteasca. Am vorbit cu o familie crestina sa ia fetita sa o creasca, iar God’s Family va suporta toate cheltuielile. Am prezentat acest caz inaintea comisiei DPPC si asteptam avizul lor.n1p5

Nicu Anghel (dreapta mijloc) a ramas fara tata, si de mic a fost dat la orfelinat fiind lipsit astfel si de dragostea materna. Dupa o perioada de cativa ani petrecuti la orfelinat, din pricina batailor repetate primite de la cei din jur, a ajuns pe strada fiind dependent de droguri si tigari. Pentru cateva saptamani ne-am ocupat de el si s-a lasat de droguri. Este sincer, bun la suflet si simte nevoia de dragoste.

Una dintre cele ce au inceput sa vina regulat la biserica, este Burlacu Elena (cea din dreapta jos). Ea are un interes deosebit pentru Cuvantul lui Dumnezeu, si chiar si-a manifestat dorinta de a fi botezata. Este gravida in luna a sasea, iar cel cu care traieste este handicapat fizic. Ea nu cere niciodata nimic, ci se multumeste cu ce primeste.

Acestea sunt doar cateva cazuri ale celor ce traiesc in mizerie la periferia societatii, marginalizati de semenii lor, dar iubiti de Dumnezeu. (I Timotei 1:15)

n1p6Am inceput sa mergem zilnic la ei cu un mesaj din Biblie, si dupa rugaciunea in comun, fiecare primea cate un sandvici. I-am intrebat apoi daca vor sa auda cantari crestine si am venit la ei cu grupul de tineri din Biserica, acompaniati de Andrei la chitara. S-au bucurat mult si au invatat cateva cantari pe de rost. Am stabilit cu ei ca de doua ori pe saptamana sa vina Andrei cu grupul de tineri, si sa-i invete din Biblie, dupa care sa cante si sa se roage impreuna.n1p7

Nevoile si lipsurile lor sant multe, si am cautat sa le rezolvam, insa cea mai mare nevoie este aceea de a fi iubiti si acceptati. Domnul Isus Hristos care a iubit pacatosii atat de mult ca a venit in lume sa moara pentru ei, stie si poate sa ne invete si pe noi cum trebuie sa iubim. (Rom. 5:8)


Gara este casa lor

n1p8In luna Septembrie m-am reintors in Romania cu intreaga familie. Intr-una din seri, dupa terminarea serviciului divin am plecat spre gara impreuna cu sotia si cel mai n1p9mic copil, cu gandul de a intalni cativa copii ai strazii despre care auzisem ca locuiesc acolo. Dupa o cautare indelungata am intrebat o vanzatoare despre ei, iar ea ne-a indrumat catre coltul unui pasaj subteran unde acestia obisnuiau sa doarma. Acolo traiau aproximativ 15 copii si tineri, cel mai tanar avand 10 ani.

n1p10Una dintre fetele care ne-a intampinat a fost Alina (a doua din dreapta), care fiind atrasa de fetita noastra, s-a deschis si ne-a povestit cate ceva din trecutul ei. De mica an1p11 crescut intr-o familie dezmembrata, iar la o varsta frageda a fost molestata de catre tatal ei. La scurt timp dupa aceea a fugit de acasa si a ajuns pe strada unde sub influenta altora a inceput sa practice prostitutia. Anul trecut (2002) a ramas gravida si la nasterea fetitei sale a aflat ca atat copilul cat si ea aveau SIDA. I-si iubeste fetita si o viziteaza deseori la camin cu speranta ca intr-o zi v-a avea o locuinta unde sa o poata creste.

n1p12In aceasi seara l-am intalnit pe Catalin, un baiat de 14 ani care nu-si cunoaste parintii, fiind crescut de bunici pana la 4 ani dupa care a fost dat la casa de copii. Acum unn1p13 an a fugit de acolo datorita unui educator care se purta rau cu el. Ne-a spus ca a doua zi urma sa mearga la cules de vie impreuna cu cativa din ceilalti. Timp de doua saptamani nu l-am mai intalnit, iar cand l-am reintalnit ne-a relatat o intamplare trista, despre felul cum s-au purtat cu ei oamenii pentru care au lucrat. Dupa ce au terminat cu stransul strugurilor, nu au primit nici un ban, au fost batuti si li sa spus sa plece. Cazul a ajuns pana la politie insa nimeni nu este interesat sa faca dreptate unor copii ai strazii. Trist dar adevarat.

Intr-o zi ploioasa l-am intalnit la gara pe David, un baiat de 12 ani care era descult si tremura de frig. Dupa ce i-am dus ceva haine si incaltaminte am aflat mai multe despre el. S-a bucurat nespus de mult de lucrurile primite si ne-a intrebat mirat de ce il ajutam.

n1p14Tanara Anghel Ioana provine dintr-o familie cu sase copii, ambii parinti sunt decedati. La varsta de 5 ani a fost rapita de acasa, si crescuta timp de 3 ani de o familie de n1p16tigani din Focsani. Cand avea opt ani a fugit, si a ajuns pe strada. Acum isi castiga existenta practicand prostitutia.

n1p15

Acesti copii si tineri traiesc in conditii mizerabile si inumane. Mergem in fiecare zi la ei atat cu Evanghelia, cat si cu sandvisuri. Dumnezeu lucreaza la inima lor, si unii au inceput sa vina mai des la biserica. Sa ne rugam pentru ei.


Credinta vine in urma auzirii Cuvantului

Cuvantul lui Dumnezeu este cel ce produce credinta (Rom. 10:17), si de aceea eforturile noastre s-au concentrat asupra vestirii Evangheliei printre copiii si tinerii strazii. Am stabilit ca in fiecare zi inainte de a primi sandvisurile, vor primi un scurt mesaj biblic si se vor ruga impreuna. Unul din cazurile intamplate, prin care s-a vazut Puterea Cuvantului lui Dumnezeu, este urmatorul: Intr-una din zile am mers in gara cu sandvisurile, si in timp ce toti erau impreuna si asteptau sa auda un mesaj biblic, o femeie ce lucra la CFR m-a intrebat cine sunt si ce treaba am cu ei. I-am raspuns ca doresc ca acesti copii ai strazii sa cunoasca dragostea lui Dumnezeu si sa fie schimbati in bine. Ea mi-a raspuns nervoasa, ca pe acestia nu poate sa-i schimbe nimeni de rai ce sant. Unul dintre tinerii strazii care era mai scandalagiu, auzind cuvintele ei s-a dus la femeie si a inceput sa o injure si sa-i vorbeasca urat. Situatia a devenit incordata, si l-am rugat pe acel tanar sa vina langa ceilalti ca sa asculte Cuvantul lui Dumnezeu.

In timp ce le vorbeam despre dragostea lui Dumnezeu am privit catre acest tanar si i-am spus ca Dumnezeu il iubeste si ar vrea ca el sa mearga sa-si ceara iertare de la acea femeie. El a fost surprins, insa a mers catre femeie si si-a cerut iertare. Femeia a fost socata de gestul lui, si a ramas fara cuvinte nestiind ce sa creada, el insa s-a intors cu fata plina de bucurie. Apoi mi-a spus ca din cauza comportamentului lui agresiv, politia urma sa il ia cu prima ocazie cand il va intalni. Ne-am rugat impreuna pentru aceasta cauza si i-am spus sa se increada in Dumnezeu, si nu va fi luat de politie. A doua zi a marturisit fratelui Didian cum s-a intalnit cu politia si totusi a ramas liber, apoi a spus ca prin aceasta a realizat ca exista Dumnezeu.

O alta cale prin care le vestim Evanghelia copiilor si tinerilor strazii, este studiul biblic ce are loc martea si vinerea in incinta bisericii, si de care se ocupa fratele Andrei Chioibasu. Am folosit pentru evanghelizarea lor si marturia video a fratelui Harold Morris (evanghelist ce locuieste in USA), cel ce a avut doua condamnari pe viata pentru crima.n1p17

Pe parcursul lunilor septembrie si octombrie, am organizat cateva evanghelizari la care am invitat cativa frati pentru a marturisi tinerilor strazii, cum Dumnezeu a lucrat in vietile lor. Am avut cu noi urmatorii frati: fratele Daniel Briciu (fost ofiter de politie), fratele Stefan Seuleanu (capitan de politie in judetul Cluj), Mihai Stanciu (fost preot ortodox), si fratele Alin Cucu (fost membru al mafiei brailene, care s-a pocait in puscarie in Germania prin citirea Bibliei).

Intr-o marti seara au venit peste 25 de copii si tineri de pe strada sa asculte marturia fratelui Alin. Cand i-am invitat in biserica, am observat ca unul era beat si pentru ca nu mai erau locuri pe banci i-am oferit un scaun langa usa. Dupa ce fratele si-a depus marturia, a facut chemarea la pocainta si primul care a iesit in fata a fost acel de langa usa, care acum plangea. El a marturisit ca a intrat beat in adunare, iar acum era treaz datorita puterii lui Dumnezeu. Odata cu el au iesit si multi altii dintre cei prezenti. Este adevarat ca nu putem spune despre acesti tineri ca s-au intors la Dumnezeu, insa este un pas inainte spre Dumnezeu, si stim ca samanta Cuvantului lui Dumnezeu nu se va intoarce fara rod. Unul dintre lucrurile de care avem neaparata nevoie, este un spatiu de locuit pentru ei unde sa ne putem apropia mai mult de ei si sa-i incadram intr-un program ce are ca scop inaintarea Evangheliei in inimile lor, si reintegrarea lor in societate.


Atitudinea autoritatilor locale fata de situatia copiilor strazii

Am depus un memoriu la Primaria orasului, si am solicitat un spatiu pe care sa-l amenajam, insa ni s-a spus categoric ca nu au. Apoi am ajuns la DPPC, iar directorul adjunct a spus ca avem nevoie de o autorizatie de la ei, si ne-a sfatuit sa depunem actele necesare pentru eliberarea autorizatiei. Cand am depus actele cerute de ei, psihologul lor m-a intrebat din ce religie fac parte. I-am raspuns ca sunt crestin, iar ea m-a intrebat daca sunt penticostal. Dupa ce i-am raspuns afirmativ, mi-a spus ca daca copiii si tinerii strazii isi vor schimba religia (ortodoxa), ei (DPPC) ne vor bloca activitatea, deoarece prin activitatea noastra i-am convertit la o alta religie. Am intrebat-o daca este satisfacuta de faptul ca acesti copii si tineri ortodocsi trag din punga (se drogheaza), fura, practica prostitutia si traiesc in mizerie. Apoi i-am spus ca odata cu ajutorul material pe care il acordam, noi le spunem si de dragostea lui Dumnezeu care vrea sa-I scoata din mizeria si pacatul in care zac. Noi nu fortam pe nimeni sa vina la Biserica penticostala, insa nici nu-i oprim sa vina daca vor. Important este ca viata lor sa fie schimbata, si singurul care o poate face este Dumnezeu. (II Corinteni 5:17-18)

Dupa cateva saptamani am intrat in audienta la Comisia Pentru Protectia Copilului si am cerut un spatiu pe care sa-l amenajam pentru cazarea copiilor strazii. Ei au spus ca nu au, si ca oricum acestia sant irecuperabili pentru societate. Sefa comisiei m-a intrebat care este metoda pe care vrem s-o folosim in reabilitarea lor. I-am raspuns ca mai intai vrem sa le aratam ca ne pasa de ei, si ca-i iubim. Apoi am fost intrebat daca ceea ce fac (God’s Family) are legatura cu religia mea penticostala. Le-am raspuns ca eu sant crestin, si am la baza credintei mele Biblia, iar in Biblie este scris ca toata legea si poruncile se cuprind intr-o singura porunca:

Matei (22:36-40) – IUBIREA DE DUMNEZEU si IUBIREA APROAPELUI. In Cuvantul lui Dumnezeu, este aratat ca aproapele este oricine are nevoie de ajutor, oricine se afla in necaz. Am spus comisiei ca ceea ce fac are legatura cu credinta mea in Dumnezeu, deoarece doresc sa implinesc Cuvantul lui Dumnezeu.


Multumind lui Dumnezeu prin credinta

Lucrand cu copiii si tinerii strazii am inteles ca avem neaparata nevoie de o cladire in care sa-i cazam,

si unde sa ne putem ocupa indeaproape de ei. Cand am vazut ca autoritatile locale nu ne ajuta, ne-am indreptat privirile in sus si am cerut lui Dumnezeu sa ne calauzeasca. Am inteles ca trebuie sa cumparam un pamant pe care sa construim un centru pentru copiii si tinerii strazii, insa pamanturile in orasul Buzau sant foarte scumpe (intre $3 si $100 metrul patrat). Dupa o cautare indelungata, am mers sa vedem un pamant chiar la iesirea din oras, pe soseaua principala. A doua zi trebuia sa ne intalnim cu proprietarul si sa discutam pretul. Ne-am rugat lui Dumnezeu, si Duhul Sfant mi-a vorbit sa merg inainte prin credinta iar sotia a primit un mesaj din Biblie prin care Dumnezeu ne indemna sa avem credinta. (Matei 21:21) Am primit din partea Domnului si pretul pe care trebuia sa-l oferim. Proprietarul pamantului a cerut un pret mult mai mare decat cel pe care noi l-am oferit, asa ca a refuzat sa ne vanda pamantul. Nu am inteles de ce s-a intamplat asa, insa am ramas in asteptare, cu gandul ca Dumnezeu va schimba inima proprietarului.

Am asteptat 10 zile luptandu-ma cu necredinta si nu s-a intamplat nici o minune. Atunci am hotarat impreuna cu sotia mea sa luam o zi de post prin care sa multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat pamantul, conform promisiunilor facute de El in Sfanta Scriptura. (Marcu 11:24; I Ioan 5:14,15)

Dupa patru zile am primit un telefon de la un agent imobiliar, care ma anunta ca a aparut un alt pamant ce era situat chiar langa cel pe care il vazusem. Am fost si l-am vazut, era identic cu celalalt (aceeasi pozitie).

Proprietarul era un fost colonel, care atunci cand i-am facut oferta a acceptat-o si dupa ce i-am spus ca am cerut pamantul de la Dumnezeu, mi-a marturisit ca a simtit un imbold interior sa accepte oferta, chiar daca era sub asteptarile lui. Dupa o discutie de aproximativ o jumatate de ora in care Dumnezeu mi-a dat harul sa-i predic Evanghelia, mi-a spus cu lacrimi in ochi ca va citi Biblia. Slavit sa fie Domnul Dumnezeu!!!


Un copil abandonat de parinti

n1p18Intr-o vineri l-am vizitat pe Leo (poza de alaturi), un copil de patru ani si jumatate care a fost parasit de parinti si locuieste in casa bunicilor intr-o mare saracie. Tatal copilului este un puscarias, iar mama este o femeie depravata. Bunicii sant batrani, saraci si bolnavi insa sant credinciosi si iubesc acest copil. I-am cumparat copilului haine, ghete de iarna, si produse alimentare de baza pentru hrana zilnica. Cu ocazia sarbatoririi Nasterii Domnului Isus vrem sa-i daruim un cadou prin care sa simta dragostea lui Dumnezeu. Pe viitor dorim sa ajutam in mod constant acest copil.


Dati-le voi sa manance

,,Cand a iesit din corabie, Isus a vazut o gloata mare, I s-a facut mila de ea, si a vindecat pe cei bolnavi. Cand s-a inserat, ucenicii s-au apropiat de El, si I-au zis: ,,Locul acesta este pustiu, si vremea iata ca a trecut; da drumul noroadelor sa se duca prin sate sa-si cumpere de mancare. „N-au nevoie sa plece”, le-a raspuns Isus; ,,dati-le voi sa manance.” Dar ei I-au zis: ,,N-avem aici decat cinci paini si doi pesti.” Si El le-a zis: ,,Aduceti-i aici la Mine.”  Matei 14:14-18

Astazi, ca si in zilele cand Domnul Isus umbla cu cei doisprezece apostoli pe pamant, exista o gloata mare care pe langa nevoia de a fi vindecata spiritual si fizic, are nevoie de ,,painea cea de toate zilele.”

In Romania sant peste 10,000 de copii si tineri ce locuiesc pe strada in mizerie, boala si saracie.

Ei nu au nadejde si nici viitor, iar semenii lor ii trateaza ca pe niste animale. Domnul Isus priveste cu mila catre aceasta gloata, El este singurul care-i poate vindeca si le poate da un viitor si o nadejde. Insa El umbla impreuna cu ucenicii Sai in lucrarea de vestire a Evangheliei Pacii. Santem noi ucenicii lui? Daca santem inseamna ca, cuvintele Domnului Isus ni se adreseaza si noua: ,,dati-le voi sa manance”!

Cum vom reusi cu putinul nostru sa saturam aceasta mare multime care duce lipsa de hrana? Sa-l punem cu credinta in mainile Lui binecuvantate, si ne vom bucura cand vom vedea lucrarile Lui.


Mancare

n1p19Din prima zi cand i-am intalnit am hotarat sa le oferim un sandvici pe zi. Astazi sant aproximativ 35 de persoane care primesc zilnic hrana rece (sandvici) si un ceai cald, iar o data pe saptamana (vinerea) le dam o masa calda (doua feluri de mancare), in incinta bisericii locale.

Pana acum o saptamana, am avut in mijlocul bisericii o familie care s-a ocupat cu pregatirea mesei calde de vinerea. Sora Sonia (in coltul din stanga al pozei) este din Filipine iar sotul ei este Buzoian. Acum au plecat in Spania.

Surorile din biserica s-au oferit sa pregateasca hrana calda in continuare, iar noi a trebuit sa cumparam un aragaz, si sa acoperim costul alimentelor necesare. De multe ori le-am oferit si dulciuri, iar unora le-am cumparat alimente pentru a-si prepara singuri mancarea.

Pana acum s-au cheltuit aproximativ $1500 dolari.


Imbracaminte, incaltaminte, medicamente si ingrijire medicala

In ambele calatorii intreprinse in Romania am dus cu mine haine si incaltaminte pentru copiii strazii, insa acestea nu au fost de ajuns pentru a face fata nevoilor intalnite pe teren. Asa ca a trebuit sa cumparam si de acolo haine. S-a realizat un proiect prin care fiecare copil sau tanar al strazii a mers la magazin cu fratii ce lucreaza in cadrul misiunii God’s Family, si a cumparat imbracaminte de iarna. De asemenea s-au cumparat 45 de perechi noi de incaltaminte.

O alta nevoie stringenta pe care o au acesti copii si tineri de pe strada, este nevoia de medicamente si ingrijire medicala. Datorita conditiilor inumane in care traiesc, majoritatea lor sant bolnavi, iar unii au nevoie de tratament medical in cadrul spitalului. In limita posibilitatilor, misiunea God’s Family le-a cumparat medicamente, iar unora li sa platit tratamentul medical la spital. Pana acum cheltuielile sant evaluate in jurul sumei de $1400 dolari.

Mai sant multe alte lipsuri materiale pe care acesti copii si tineri fara adapost le au, si pe care God’s Family isi propune sa le solutioneze cu ajutorul lui Dumnezeu. Vrem insa sa multumim tuturor fratilor si surorilor care s-au pus la dispozitia lui Dumnezeu si au pus ,,putinul” lor in mainile Domnului Isus, care l-a transformat intr-un belsug de binecuvantare pentru copiii strazii. Slavit sa fie Dumnezeu!!!

,,Si Eu va zic: Faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte, pentru ca atunci cand veti muri, sa va primeasca in corturile vecinice.” Luca 16:9


 

Proiect de viitor

Cu ajutorul lui Dumnezeu misiunea God’s Family isi propune sa cumpere pamantul despre care am mentionat si sa incepem constructia in luna martie, 2004. Am dori sa oferim acestor copii si tineri ai strazii un loc de adapost si un mediu crestin in care vietile lor sa fie schimbate prin cunoasterea si aceptarea Domnului Isus Hristos ca Mantuitor personal. Aceasta cladire este absolut necesara in vederea transformarii lor, deoarece in mediul in care traiesc acum este foarte greu de lucrat cu ei, datorita influentei negative pe care o are strada asupra vietii lor.

Dorim sa-i incadram intr-un program zilnic in care vor fi si cursuri de alfabetizare intrucat multi dintre ei sant analfabeti. Deasemenea, avem in vedere si infiintarea unei microferme in care ei sa obtina deprinderea de a-si castiga singuri existenta.


Nevoi urgente ale misiunii

  • Avem nevoie de un sponsor pentru fratele Costache Gheorghe (Didian) care lucreaza zilnic pe teren cu copiii si tinerii strazii.

  • Este necesar un autovehicol (van/microbuz), pentru transportul tinerilor si copiilor strazii si pentru nevoile misiunii in Romania.

  • Obtinerea fondurilor necesare pentru cumpararea pamantului ($17,000) si constructia cladirii.

 


 

Motive de rugaciune

  • Sa ne rugam pentru mantuirea sufletelor copiilor si tinerilor strazii.

  • Sa ne rugam pentru fratii care lucreaza cu ei ca Dumnezeu sa le dea multa intelepciune, rabdare si dragoste. (Fratii Andrei, Didian si familia Carp)

  • Sa ne rugam pentru biserica din Buzau ca Dumnezeu sa le ajute sa-i inconjoare cu dragoste pe copiii si tinerii strazii ce participa la serviciile divine ale bisericii.

  • Sa ne rugam ca prin lucrarea cu copiii si tinerii strazii, Dumnezeu sa trezeasca multe suflete din orasul Buzau, in special pe colonelul Boloanga, proprietarul pamantului pe care vrem sa-l cumparam si care a fost atins de Cuvantul lui Dumnezeu.

  • Sa ne rugam ca Dumnezeu sa acopere nevoile materiale ale misiunii God’s Family.

 


 

Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne contactati:

n1p20

God’s Family Mission, Inc
18205 University Park Dr.,
Livonia, MI 48152
(800) 331-2730
[email protected]
www.godsfamilyinc.com


,,Religiunea curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim neintinati de lume.” Iacov 1:27


[newsletter_button id=0 label=”Subscribe to our Newsletter”]