n3logo

“La inceput, Dumnezeu..”   Geneza 1:1

Acestea sunt primele cuvinte cu care începe Cartea cartilor (Biblia), si tot cu aceste cuvinte vrem sa începem si noi acest newsletter al misiunii God’s Family, misiune începutã de Dumnezeu în luna Mai 2003 si sustinutã de El pânã în prezent.

 

“Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sã fie slava în veci! Amin.”    Romani 11:36

Dragi frati si surori, iubitã Bisericã a Domnului Isus Hristos, multumim lui Dumnezeu pentru dragostea voastrã fatã de cei pierduti si dorim sã vã informãm despre modul cum a înaintat lucrarea lui Dumnezeu pânã în prezent. În mod special vrem sã vã prezentãm câteva evenimente deosebite ce au avut loc în anul 2005.

Începutul acestui an ne-a prins în Buzãu slujind Domnului în lucrarea cu copiii si tinerii strãzii. Din septembrie 2004, de când am sosit împreunã cu familia în România, si pânã în martie 2005 când ne-am întors în SUA, a fost un timp binecuvântat în care am fost martori ai minunilor pe care Dumnezeu le-a fãcut în cadrul misiunii God’s Family. Însã am trecut si prin momente de crizã, din care amintim doar câteva:

  • toti copiii s-au îmbolnãvit, iar eu am fost internat în spital si operat de douã ori
  • invazia de purici si pãduchi prin care am trecut a pus la încercare întreaga familie

Multumim Tatãlui nostru Ceresc, care a fost cu noi în timpul încercãrilor si ne-a ajutat sã iesim biruitori. Este adevãrat cã despãrtiti de El nu putem face nimic. În luna septembrie 2005 m-am întors singur în România, având ca obiectiv principal începerea lucrãrilor de constructie a unei clãdiri ce va fi destinatã copiilor si tinerilor strãzii.

 

“El ridicã pe sãrac din tãrânã, înaltã pe cel lipsit din gunoi, El dã o casã…”Ps. 113:7,9

 

n3p1

Atunci când misiunea God’s Family a început sã lucreze în Buzãu, am apelat la conducerea acestui oras pentru a ne ajuta sã gãsim o clãdire în care sã-i cazãm pe cei ce locuiesc pe strãzi.  Rãspunsul lor a fost negativ, si am fost socat de indiferenta de care au dat dovadã. Atunci am strigat cãtre Domnul, si El ne-a ajutat sã cumpãrãm un teren pentru care s-a fãcut un proiect de constructie.

Însã drumul care a urmat apoi pânã la obtinerea autorizatiei de constructie a fost lung si anevoios. Multumim lui Dumnezeu care a ascultat rugãciunile sfintilor si, dupã fãgãduinta Lui, a dat la o parte orice barierã si ne-a ajutat sã intrãm în posesia autorizatiei de constructie.

 

n3p2  n3p3

În luna octombrie 2005 s-a început constructia si credem cã Cel Atotputernic, care în trecut a fãcut case lui Sifra si Pua (Exod 1:21), va da o casã si celor ce locuiesc pe strãzi, un loc în care va fi proslãvit Numele Lui.  Aceastã casã este vitalã în lucrarea de salvare a sufletelor pierdute si va asigura mediul necesar pentru schimbarea multor vieti si pregãtirea lor pentru Împãrãtia lui Dumnezeu.

 

Morti care au înviat (Luca 15:24a, Efeseni 2:4,5)

“Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre”  Efeseni 2:1

Cuvântul lui Dumnezeu ne învatã cã toti cei care trãiesc în pãcat sunt morti din punct de vedere spiritual. Pãcatul cauzeazã moartea, adicã despãrtirea de Dumnezeu. Însã Mielul lui Dumnezeu mai aduce si astãzi la viatã pe cei morti în pãcat. Am vrea ca în urmãtoarele rânduri sã vã relatãm câteva astfel de învieri la care am fost martori.

 

“Hristos Isus a venit în lume ca sã mântuiascã pe cei pãcãtosi…”   1 Timotei 1:15

La începutul lunii decembrie 2004, un tânãr necredincios care frecventa biserica din Buzãu ne-a rugat sã mergem în vizitã la Moinesti, locul lui natal. Ne-am deplasat acolo împreunã cu un grup de frati si am slujit Domnului în douã biserici si într-un azil de bãtrâni. Duhul Sfânt a lucrat la inimile celor pãcãtosi, si peste 15 suflete s-au predat Domnului, inclusiv Tiberiu, tânãrul care ne-a invitat la Bacãu. Prezbiterul bisericii din Hangani a insistat sã venim si la botezul celor ce s-au predat, botez ce urma sã aibã loc pe 26 decembrie.

Întrucât aveam în vedere ca de sãrbãtoarea nasterii Domnului Isus sã organizez un program de colinzi cu cei de pe stradã si sã vizitãm o bisericã, am decis sã merg împreunã cu o parte din ei la botezul din Hangani. Am închiriat un microbuz de 15 locuri si am ajuns cu bine la destinatie. Acolo au fost 19 suflete care au fost botezate printre care si Tiberiu, iar Dumnezeu a cercetat inimile celor de pe stradã.

Dumnezeu S-a atins în mod special de inima lui Ion Oprea, un tânãr care a stat 16 ani pe strãzi si trei ani în puscãrie. Pe drum spre Buzãu a spus cã doreste sã se pocãiascã si sã se boteze. L-am privit cu neîncredere deoarece avusesem multe experiente negative cu el. În 2003, când l-am întâlnit, m-a privit cu rãcealã si a respins mesajul Evangheliei, si, dupã cum ne-a mãrturisit, era hotãrât sã ne batã dacã mai vorbim despre Dumnezeu. Avea autoritate asupra celor de pe stradã si colecta banii pe care acestia îi procurau prin diferite mijloace.

Dupã o perioadã de timp s-a îmbolnãvit de plãmâni si boala s-a agravat, astfel cã la începutul lunii nsiembrie 2004 l-am internat în spital. Avea 39 de kilograme si o gaurã în plãmâni, iar medicii nu prea i-au dat sanse de viatã. A stat în spital trei luni, timp în care l-am vizitat sãptãmânal, iar Domnul a deschis o usã de Cuvânt prin care multe suflete au putut sã audã Evanghelia. Dupã hotãrârea pe care a luat-o Ion în decembrie în urma botezului de la Bacãu, cei din spital au început sã vadã cã în el se produce o schimbare. La sfârsitul lunii ianuarie a fost externat din spital, si l-am mutat într-o garsonierã în care locuia Tiberiu, iar God’s Family s-a îngrijit de toate nevoile lui. Starea sãnãtãtii lui s-a îmbunãtãtit foarte mult, iar hotãrârea lui de a deveni un copil al lui Dumnezeu a fost vãzutã de fratii si surorile din bisericã.

n3p4
Pe 27 februarie, în biserica din Buzãu a avut loc botezul lui Ion Oprea împreunã cu alte 12 persoane, dintre care mentionez un tânãr cu numele Florea Valentin pe care l-am întâlnit în urmã cu 10 ani si i-am vestit Evanghelia. Acest tânãr a pãrãsit tara, s-a înrolat în legiunea strãinã, dupã care a vizitat aproape toatã Europa. S-a întors în România, unde l-am întâlnit din nou în 2003 si i-am spus cã trebuie sã se pocãiascã. Duhul Sfânt l-a adus la mântuire, si în prezent este un colaborator al misiunii God’s Family.

Ion Oprea a continuat sã se apropie de Dumnezeu, si schimbarea lui este atât de vizibilã încât cei ce stau de vorbã cu el nu pot crede cã acest tânãr de 26 de ani si-a petrecut trei sferturi din viatã pe strãzi. Dumnezeu l-a botezat cu Duhul Sfânt si l-a încãltat cu râvna Evangheliei, astfel cã mãrturiseste tuturor ceea ce Domnul a fãcut în viata lui. Chiar dacã nu a fãcut nici un an de scoalã, a început sã învete sã scrie si sã citeascã din dorinta de a citi singur Sfânta Scripturã. Este nelipsit de la bisericã si plãcerea lui este sã stea de vorbã cu Dumnezeu în rugãciune.

 

A venit însã vremean3p5 când, conform cuvântului rostit în cartea Geneza, prin care Dumnezeu Însusi spune cã nu este bine ca omul sã fie singur, si fratele Ion a simtit aceastã singurãtate si a început sã-si doreascã o familie. S-a rugat Domnului si dupã cum el a mãrturisit, Duhul Sfânt l-a cãlãuzit spre tânãra Andronache Cristina, o fatã de 25 de ani care este membrã a bisericii penticostale din Buzãu. Aceasta tânãrã s-a întors la Dumnezeu în urmã cu sapte ani si provine dintr-o familie care trãieste din practici oculte. Mama ei este ghicitoare, iar mãtusa ei este declaratã regina vrãjitoarelor din România.

 

Chiar dacã familia ei s-a împotrivit, Dumnezeu a scos-o pe Cristina de sub pun3p6terea Satanei si a fãcut din ea o mãrturie vie a ceea ce poate face Evanghelia Domnului Isus Hristos. Aceastã tânãrã lucreazã împreunã cu misiunea God’s Family si are ca responsabilitate pregãtirea si servirea mesei calde pe care o oferim sãptãmânal celor de pe strãzi.

 

Atunci când Ion a îndrãznit sã o cearã în cãsãtorie, Cristina s-a rugat si a primit confirmarea lui Dumnezeu cã este voia Lui, însã toatã familia ei a fost împotriva acestei cãsãtorii si chiar l-au amenintat pe Ion. Într-o searã am ajuns în casa lor, si, în urma Cuvântului lui Dumnezeu care a fost rostit si a rugãciunilor înãltate, Dumnezeu a schimbat atitudinea lor, cu exceptia mamei Cristinei, care si-a amenintat fata si i-a poruncit ca a doua zi dimineatã sã-si ia hainele si n3p7sã plece din casa ei. Am avertizat-o cã dacã se împotriveste planului lui Dumnezeu va intra Dumnezeu la judecatã cu ea.

Într-una din zilele urmãtoare am primit un telefon de la ei si am fost rugat sã merg în familia lor ca sã mã rog pentru o fatã de 15 ani care dintr-o datã a început sã facã niste crize puternice la care doctorii nu au remediu. Am înteles cã Dumnezeu a intrat la lucru si am mers si i-am chemat la pocãintã, iar mama Cristinei nu s-a mai împotrivit cãsãtoriei fetei ei si nici nu a mai dat-o afarã din casã, ci a rugat-o sã plece mireasã de la ea din casã.

n3p8

 

În vederea acestei cãsãtorii, misiunea God’s Family a suportat toate cheltuielile, si astfel, pe data de 29 octombrie, a avut loc nunta lui Ion si a Cristinei. Serviciul divin a durat aproximativ patru ore si jumãtate, timp în care mai multi slujitori ai lui Dumnezeu au vestit Evanghelia. În timp ce fratele Vervelas rostea Cuvântul lui Dumnezeu, cei din familia Cristinei au fost atinsi de Duhul Sfânt, iar când s-a fãcut chemarea la pocãintã au iesit în fatã peste 20 de persoane, în frunte cu mama Cristinei. Puterile întunericului au îngenuncheat în fata puterii Evangheliei Domnului Isus Hristos. Au fost momente de neuitat si Domnul a câstigat biruinta. Slãvit sã fie Numele Lui.

 


 

n3p9

Un alt exemplu al puterii pe care o are sângele Mielului Divin este tânãrul Ionescu Valentin. Are vârsta de 28 de ani, dintre care 22 de ani petrecuti pe strãzi. Fumeazã de mic copil si are peste 12 ani de când se drogheazã (suflã în punga cu aurolac). Este cunoscut de multi din Buzãu, si cei ce-l întâlnesc pe strãzi tremurând din tot trupul sãu scheletic sub efectul aurolacului, nu-i mai dau multe zile de trãit. Însã Samariteanul cel milos S-a oprit si în dreptul lui (Luca 10:33).

În ultima sãptãmânã a lunii septembrie, unul dintre cei de pe stradã i-a aruncat lui Valentin o substantã inflamabilã pe piciorul drept si i-a dat foc. Când am aflat l-am dus de urgentã la spital, însã rãnile provocate de arsurã erau mari si infectate, asa cã doctorul a spus cã singura cale de a opri ca infectia sã pãtrundã în organism este sã-i taie piciorul. La început Valentin s-a împotrivit, însã când i-am spus cã vom avea grija de el dupã ce va iesi din spital a acceptat sã i se taie piciorul.

n3p10Timp de trei sãptãmâni cât a stat în spital l-am vizitat împreunã cu fratele Ion si i-am dus mesajul dragostei divine, iar în inima lui a început sã pãtrundã Cuvântul lui Dumnezeu. Mi-a spus cã L-a visat pe Domnul Isus si cã El i-a vorbit. Sâmbãtã, 22 octombrie, l-am luat din spital, iar duminicã dimineata am fost împreunã cu el la o bisericã în Ploiesti. Dupã ce am vestit Evanghelia, am întrebat dacã este cineva care vrea sã se împace cu Dumnezeu, si am fost surprins de Valentin care s-a ridicat cu greu în singurul picior rãmas si a mãrturisit cu voce tare cã vrea sã-L primeascã pe Isus în inima lui.

Multumim lui Dumnezeu pentru schimbareacare o face în viata lui. Toti cei ce l-au cunoscut înainte rãmân uimiti când îl vãd, iar el mãrturiseste tuturor cã L-a primit pe Isus în inima lui. Ne rugãm ca Dumnezeu sã desãvârseascã lucrarea care a început-o cu acest tânãr.

God’s Family a închiriat un apartament pentru Ion si Cristina, si l-am mutat si pe Valentin acolo. Ion are o mare dragoste pentru Valentin, întrucât ei doi au petrecut mult timp pe strãzi împreunã, si Ion vrea sã-l ajute pe Valentin sã-L cunoascã mai mult pe Dumnezeu.

Un alt tânãr pentru care ne rugãm în mod special si pe care l-am întâlnit în luna Noiembrie 2004 este Sorin Pirlogea. A fost un copil nedorit si mama lui a încercat sã-l avorteze, iar datoritã acestui fapt el s-a nãscut cu picioarele strâmbe si la o vârstã fragedã a fost abandonat la orfelinatul de stat. În urma unor interventii chirurgicale, un picior este normal, iar celãlalt nu are rotula si este strâmb. La vârsta de 19 ani a fost dat afarã de la casa de copii. Cu toate cã are o constitutie fizicã foarte slabã si are probleme la mers, el lucreazã în prezent la un hotel ca om de serviciu. Mi-a spus cã preferã sã nu aibã ce mânca dar sã aibã unde sta si sã nu ajungã în stradã.

Pentru o perioadã de aproximativ sase luni a locuit împreunã cu Tiberiu si Ion în aceeasi garsonierã fãrã sã trebuiascã sã plãteascã chirie. L-am vizitat deseori si i-am dus alimente, iar când a fost bolnav l-am internat în spital. Când am vorbit cu el prima datã si i-am pus întrebarea cu ce pot sã-l ajut, mi-a spus cã vrea sã aibã mai multã credintã în Dumnezeu. Acum vine la bisericã, citeste Biblia si am început un studiu biblic cu el, fiindcã mi-a spus cã vrea sã încheie un legãmânt cu Dumnezeu.

 

“Ochii tuturor nãdãjduiesc în Tine, si Tu le dai hranã la vreme.”  Psalmul 145:15

n3p11

Cu ajutorul lui Dumnezeu, misiunea God’s Family continuã sã ofere sãptãmânal celor de pe strãzi atât hranã rece, cât si hranã caldã. Masa caldã este oferitã în fiecare zi de vineri în incinta bisericii locale, si de obicei participã aproximativ 30 de persoane. Cerintele celor în nevoie sunt multe si diverse, iar noi cãutãm sã le venim în ajutor în mãsura posibilitãtilor oferite de Dumnezeu. Amintim aici câteva domenii majore în care suntem solicitati:

  • asistentã medicalã
  • îmbrãcãminte si încãltãminte
  • locuintã

Pentru a asigura asistentã medicalã, misiunea God’s Family cumpãrã medicamente pentru cei în nevoie si ajutã pe cei mai grav bolnavi sã fie internati în spital si tratati. Cu privire la îmbrãcãminte si încãltãminte, vrem sã multumim tuturor fratilor si surorilor care au trimis pachete si au ajutat astfel la acoperirea acestor nevoi.

n3p12Distribuirea lor se face în incinta bisericii ori de câte ori este nevoie. Multi din cei de pe stradã ne-au rugat stãruitor sã le gãsim un loc unde sã stea. Cu toate cã nu s-a realizat încã constructia acelei clãdiri destinate lor, misiunea God’s Family a asigurat o locuintã temporarã la aproximativ 10 persoane dintre cei ce locuiau pe strãzi, iar pe unii i-am ajutat sã-si gãseascã serviciu. În prezent existã patru persoane care încã beneficiazã de un adãpost.

 

“… Omul nu trãieste numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”   Matei 4:4b

n3p13Întelegând acest mare adevãr rostit de gura Domnului Isus Hristos, misiunea God’s Family a rãspândit Cuvântul lui Dumnezeu printre copiii si tinerii strãzii prin intermediul multor servicii de evanghelizare si a studiilor biblice ce au avut loc în biserica penticostalã din Buzãu. În fiecare vineri, înainte de masa caldã, are loc un timp de evanghelizare, iar atunci când le ducem hranã rece le ducem si Cuvântul lui Dumnezeu. Obiectivul nostru principal este mântuirea sufletelor lor, si prin tot ceea ce facem sau spunem cãutãm sã le arãtãm dragostea lui Dumnezeu fatã de ei.

n3p14Multumim lui Dumnezeu pentru fratii si surorile din biserica localã, care nu s-au poticnit de hainele lor murdare sau de mirosul urât pe care îl degajã, ci au înteles mesajul Mântuitorului: “Duceti-vã dar la rãspântiile drumurilor si chemati la nuntã pe toti aceia pe care-i veti gãsi.
(Evanghelia dupã Matei 22:9). Printre cei chemati sunt si cei sãraci, ciungi, orbi si ochiopi, conform Evangheliei dupã Luca 14:21.

 


 

Motive de rugãciune:

  • n3p15Sã ne rugãm pentru mântuirea sufletelor copiilor si tinerilor strãzii.
  • Sã ne rugãm specific pentru Valentin Ionescu, Sorin Parlogea si Marin Fotache, ca Dumnezeu sã-i elibereze din robia pãcatului si sã-i facã copii ai Lui.
  • Sã ne rugãm pentru fratele Ion Oprea si sotia lui, Cristina. Dumnezeu sã binecuvânteze în continuare aceastã familie atât spiritual, cât si material, ca sã poatã sluji Domnului si sã fie o luminã vie în întunericul acestei lumi.
  • Sã ne rugãm pentru cei ce lucreazã în mod direct cu tinerii strãzii (Ion, Cristina, Cristi, Marius, Andrei, Ana) si pentru familia Carp care asteaptã sã soseascã o nouã binecuvântare, al saselea copil.
  • Sã ne rugãm ca Dumnezeu sã binecuvânteze biserica din Buzãu, sã fie în continuare o mamã primitoare pentru cei în nevoie.
  • Sã ne rugãm ca Dumnezeu sã asigure resursele financiare necesare finalizãrii clãdirii care s-a început, si, începând cu anul viitor, sã putem oferi celor de pe stradã o locuintã.

 

Nevoi urgente:

  • Avem nevoie de ajutor financiar pentru a putea acoperi cheltuielile necesare acestei constructii, cheltuieli care vor depãsi suma de $100000.
  • Avem nevoie de un mijloc de transport în România (pânã acum am folosit o Dacie împrumutatã).
  • Avem nevoie de un sponsor pentru Ion si Cristina Oprea. Misiunea God’s Family a închiriat pentru ei un apartament si, deoarece lucreazã cu copiii si tinerii strãzii, au nevoie de un venit lunar. La ei locuieste si Valentin Ionescu, tânãrul fãrã picior, de care v-am scris.

“Religia curatã si neîntinatã înaintea lui Dumnezeu, Tatãl nostru, este sã cercetãm pe orfani si pe vãduve în necazurile lor si sã ne pãzim neîntinati de lume.”   Iacov 1:27

 

Pentru mai multe informatii ne puteti contacta la adresa de email: [email protected]

 

[newsletter_button id=0 label=”Subscribe to our Newsletter”]