Dragii noștri frați și surori,
[3]Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.
[5]pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie din cea dintâi zi până acum.Filipeni 1:3,5
Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns până în prezent și nădăjduim in El și pentru viitor. In luna Mai 2003 am venit în România pentru a căuta pe cei fără familie, fără adăpost și fără viitor, care-și trăiesc viața pe străzi. Dumnezeul Cel Atotputernic, în dragostea Lui, m-a trimis pentru că avea în vedere să le dea un viitor și o nădejde.
De atunci sunt 20 de ani, și am hotărât cu toți aceia care au fost mântuiți și se bucură în nădejdea slavei viitoare, să avem o sărbătoare în cinstea lui Dumnezeu care a început misiunea God’s Family, și care a lucrat minunat in toți acești 20 de ani.
Sărbătoarea a durat trei zile, și anume 26, 27 și 28 Mai. La sărbătoare au fost invitați toți cei care au fost salvați de Domnul Isus prin intermediul Centrului God’s Family din Buzău, împreună cu familiile lor. Au venit din Arad, Brașov, Suceava, Buzău și Marea Britanie, unii cu soțiile și copiii lor. Nu au putut veni toți, din cauza situațiilor familiare, sănătate, serviciu, sau distanța mare(au domiciliul în alte țări).
Vineri 26 Mai am început sărbătoarea cu un timp de post și rugăciune, și ne-am smerit înaintea Domnului recunoscând că tot ceea ce suntem se datorează Lui. Sâmbătă dimineață am pornit de la Centrul God’s Family către cabana Izvorul Bucuriei de lângă barajul Siriu. Am ajuns cu bine acolo și am fost cazați în câteva cabane, deoarece eram 25 de persoane.
Acolo ne-am bucurat în mijlocul naturii, lăudând pe Dumnezeu prin cântare, rugăciune, Cuvânt și mărturii personale. Am servit două mese pregătite de personalul care deservea Izvorul Bucuriei și am fost rugați de domnul Sergiu, patronul de acolo, să vorbim despre minunile lui Dumnezeu. Duminică înainte de a pleca de acolo către Buzău, ne-am adunat la recepție și domnul Sergiu a adunat tot personalul pentru a asculta Evanghelia și minunile care Dumnezeu le-a făcut în viețile celor ce au trecut prin Centrul God’s Family. Am văzut lacrimi în ochii lor, și i-am îndemnat să se pocăiască și să primească Harul mântuirii.
La final l-am întrebat pe Sergiu patronul, cu privire la cazare și mâncare care sunt costurile, iar dumnealui a spus că nu ne costă nimic. Lăudat să fie Domnul Dumnezeu nostru care ne-a purtat de grijă și a făcut încă o minune pentru noi!
Vă trimitem și vouă imagini de la sărbătoarea de 20 ani a misiunii God’s Family ca să vă bucurați împreună cu noi că până aici Dumnezeu ne-a ajutat/Eben Ezer. Mulțumim Domnului pentru Harul Său și vă mulțumim și vouă pentru tot suportul spiritual și material. Dumnezeu să vă răsplătească tot ce a-ți făcut pentru Numele Lui!
[34]Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moșteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
[35]Căci am fost flămând și Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-aţi dat de băut; am fost străin și M-aţi primit;
[36]am fost gol și M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav și aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă și aţi venit pe la Mine.’Matei 25:34-36
Catalin Carp
20 de ani de la infiintarea misunii God’s Family – poze & video
0 Comments